Category Archives: Trezire spirituală

Rădăcinile istorice ale Bisericii Penticostale


Deși abia în secolul al XX-lea Penticostalismul a luat amploare, extinzându-se în toată lumea, el nu este o mișcare nouă. El reprezintă creștinismul așa cum a fost el la origine. Botezul cu Duhul Sfânt era o experiență a creștinilor primului veac. Era straniu ca cineva să nu fi primit acest botez. „Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”. Darbotezul cu Duhul Sfant 1 cu ce botez ați fost botezați? le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”. Atunci Pavel a zis „Ioan a botezat cu botezul pocăinței, și spunea norodului să ceadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, și vorbeau în alte limbi, și proroceau.” (Fapte 19:1-6)

Primul veac al creștinismului a fost veacul de aur al Bisericii Creștine, atât în ce privește trăirea vieții creștine, cât și în ce privește atmosfera spirituală. Aceasta nu înseamnă că toate bisericile au fost la fel și că în sânul lor n-au apărut și unele probleme; bisericile totdeauna au avut probleme; depinde însă de metodele pe care le-au folosit pentru rezolvarea lor.

Cartea Apocalipsei, respectiv capitolele doi și trei vorbind despre cele șapte Biserici din Asia Mică: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea, ne arată câtă deosebire a fost între bisericile creștine din aceeași perioadă și care au existat în același perimetru geografic din Asia Mică.

Istoria celor șapte Biserici ne arată că, încă din ultima parte a primului veac, a început o diferențiere și o distanțiere spirituală între bisericile creștine: atât unele față de altele, cât și față de primele Biserici descrise în Faptele Apostolilor, cum ar fi cazul celei din Ierusalim (Fapte 2:42-47; 4:32-35).

Dacă la sfârșitul primului veac au apărut deja unele deosebiri ne putem imagina denaturările ce-au survenit mai ales în Evul Mediu. Biserica creștină nu numai că a pierdut spiritualitatea din primul veac, dar a adoptat pe parcurs diferite „inovații” fie în numele unei așa zise „tradiții”, fie pe baza unei hotărâri luate de niște consilii bisericești scăpate de sub controlul Duhului Sfânt care și-au permis să adopte învățături și practici nebiblice pentru bisericile ieșite deja din matca creștinismului apostolic.

Mișcările de trezire sufletească, pe care le enumeră Istoria Bisericească Universală începând cu mișcarea montanistă și sfârșind cu mișcarea penticostală și apoi harismatică din vremea noastră, n-au făcut altceva decât să încerce să readucă bisericile la matca creștinismului original, să-l dezbrace de podoabele artificiale cu care a fost îmbrăcat și să-i redea naturalețea pe care a avut-o la început. 

Istoria Bisericească Universală este plină de exemple ale unor treziri sufletești, care propovăduiau morala, pietatea și lucrarea Duhului Sfânt, cunoscută de bisericile creștine în primul veac. Această istorie reprezintă lupta, care n-a încetat niciodată în sânul creștinismului, între lumină și întuneric, între căldură spirituală și indiferență, între principii biblice și doctrine bazate pe autoritatea unei „tradiții”.

Botezul cu Duhul Sfânt este una din doctrinele de bază ale bisericilor penticostale. Dacă vom urmări această doctrină în Istoria Bisericească Universală, vom observa că ea trece ca un fir roșu prin întreaga istorie și că acest botez, practic, n-a încetat niciodată. Dacă el a fost un fenomen general pentru primele biserici creștine din Ierusalim, Samaria, Cezareea, Damasc, Efes și Antiohia, mai târziu el a devenit un fenomen mai rar, manifestat în unele mișcări religioase sau în ungherele ascunse ale unor mănăstiri de către călugării pioși. Existența acestuia, chiar spontantă, demonstrează că Domnul Isus Hristos nu Și-a retras niciodată făgăduințele. Niciodată nu Și-a retras harul Său. „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8).

Montanismul dintre sec. al II-lea și al VI-lea, cunoscut mai mult din relatările dușmanilor săi care l-au combătut, scoțând ăn evidență mai mult părțile negative, a fost o repetare a fenomenului penticostal în zorii creștinismului. Marele apologet creștin Tertulian a fost adeptul acestei înnoiri creștine din secolul al II-lea.

Alte personalități ale secolului al II-lea ca Policarp, Irineu, Iustin Martirul, Origen, au fost martori, adepți sau chiar instrumente ale botezului cu Duhul Sfânt.

Ioan Hrisostom și Augustin din sec. IV-V vorbesc la fel despre această experiență.

Iată câteva mărturii concludente în această privință:

IRINEU (episcop al Lyonului, anul 140 d. Hr.): „Cei desăvârșiti au primit Duhul Sfânt și vorbesc în alte limbi prin Duhul lui Dumnezeu, la fel cum a vorbit și Pavel… Noi am auzit și pe mulți frați din adunările noastre care au darul prorociei și care vorbesc în alte limbi prin Duhul, care dau pe față lucrurile ascunse ale oamenilor și vorbesc despre tainele lui Dumnezeu, și pe acest fel de oameni apostolul îi numește „duhovnicești” deoarece aceia sunt „duhovnicești” după cum a făcut cunoscut Duhul”.

După moartea tuturor apostolilor și după ce s-au scris toate epistolele care ne-au fost rânduite de apostoli, a mai existat totuși darul prorociei și al vorbirii în alte limbi. În orice caz, Irineu a arătat că în vremea aceea s-a putut face o deosebire între creștinii care aveau adeverirea Duhului Sfânt și între cei ce nu aveau această adeverire.

ORIGEN (un teolog de frunte, 185-254 d. Hr.): „…și în zilele de azi se mai păstrează printre creștini urmele Duhului Sfânt… ei izgonesc duhurile rele, fac multe vindecări de bolnavi, și după voia lui Dumnezeu, ei văd multe lucruri care au să vină…”

Aici ni se fac mărtuira că încă în secolul al III-lea de după Hristos, printre creștinii mai existau darurile Duhului Sfânt. Cuvintele „și în zielele noastre” par în orice caz să adeverească faptul că acele daruri erau pe atunci mai rare.

CYRIL (episcopul Alexandriei, 412-444 d. Hr.): „Dar puterea Duhului este aceeași în ea însăși. Totuși ea se descoperă în mai multe manifestări ale puterii, după porunca lui Dumnezeu. La unul, ea se folosește de limba lui pentru a vorbi despre înțelepciune, altuia îi luminează inima pentru a proroci, și din nou altuia i se dă puterea să izgonească diavolii, altora li se dă puterea să explice scrierile sfinte, pe alții îi pregătește pentru ca să poată sluji ca martiri, și deci ea lucrează mereu în alt fel în fiecare din ei…”

Deci, au mai existat și în secolul al V-lea încă o mulțime de daruri duhovnicești de putere, daruri pe care Cyril ni le enumeră cu destulă precizie.

AUGUSTIN (fruntaș bisericesc apusean, 354-430 d. Hr.): „Dar acela care L-a cunoscut pe Duhul Sfânt, acela a fost umplut deodată de El și vorbea în alte limbi, deci nu numai cei o sută douăzeci…”

Această mărturie este extrem de interesantă din punct de vedere teologic, deoarece ea ne descrie exact același lucru pe care noi îl cunoaștem și astăzi ca fiind experiența botezului cu Duhul Sfânt: o umplere instantanee și o vorbire în alte limbi (Fapte 2:4).

Evul Mediu, deși sărac în informații de genul celor ce ne interesează, ne-a păstrat totuși câteva mențiuni, fie că este vorba de practicarea vorbirii în alte limbi, așa cum rezultă din actul de canonizare a unor călugări, cum este cazul Sf. Hilldegard (sec. XIII), Sf. Vincent Ferrier (+1350), Sf. Francisc Xavier (+1552), Sf. Luis Bertrand etc., fie că este vorba de menționarea ei în operele unor autori celebri cum ar fi Thomas Aquinas (+1274) în „Summa Theologiae” și Dante Alighieri (1265-1325) în „Divina Comedie” (Vol. „Paradisul”, cântul XI și XV).

Filip Schaff în „Istoria Bisericii Creștine” și „Enciclopedia Catolică” face mențiuni despre acest fenomen creștin.

Ediția germană a Istoriei Bisericii Creștine Vol. III; pag. 46, scrisă de Sauer spune că: „Dr. Martin Luther a fost profet, evanghelist, vorbitor în alte limbi și tălmăcitor; era într-o singură persoană înzestrarea cu toate darurile Duhului Sfânt”.

Când Luther a fost întrebat despre fenomenul care a avut loc la Rusalii, el a răspuns: „Ei au putut vorbi în limbi diferite… Aceasta a fost una din cele mai mari minuni care s-a văzut vreodată, ca niște simpli pescari să primească asemenea daruri spirituale…”

IOAN CALVIN a recunoscut în vorbirea în alte limbi calea divină instituită de Dumnezeu pentru a evangheliza lumea cu o diversitate de limbi. „Ucenicii au vorbit într-adevăr în alte limbi, altfel, minunea n-ar fi fost săvârșită în ei, ci în ascultători.” Citând textul de la 1 Corinteni 14:2 „cu duhul, spune taine” Calvin declară, la fel ca și Hrisostom, că cel ce vorbește așa o face printr-un „dar spiritual”. El continuă astfel: „sensul este evident. Dacă eu formulez rugăciuni într-o limbă neînțeleasă pentru mine și duhul îmi procură cuvintele, atunci duhul îmi controlează limba și înalță rugăciunea…” Calvin, cu referire la vorbirea în alte limbi, spune următoarele despre teologii care disprețuiau asemenea practici: „În prezent, mari teologi sunt împotriva acestora (vorbirea în limbi) cu o râvnă furioasă. Dar dacă e sigur că Duhul Sfânt a cinstit aici pe cei ce prin Duhul Sfânt au înălțat laude nemuritoare, ne întrebăm din ce fel de duh vorbesc acești reformatori, care se ridică împotriva acestora… Pavel lăuda folosirea limbilor și departe de el este gândul abolirii sau lepădării lor”.

botezul cu Duhul Sfant 2Iată ce scria David Smith, un presbiterian din Scoția, care a fost un mare profesor și scriitor, relativ la hughenoții din Cervennes: „Cele mai izbitoare manifestări ale darurilor duhovnicești în timpurile moderne le oferă „micii profeți din Cervennes la sfârșitul sec. XVII ca și irvingienii la începutul sec. XIX. Ei au experimentat din fenomenul de la Cincizecime după cum este arătat în Fapte. Ei au predicat nu în dialectele lor ci într-o franceză bună.

Neconformistul scoțian Matthew Henry (1622-1714), un mare comentator biblic care a păstorit timp de 25 de ani o biserică presbiteriană, a scris următoarele cu privire la vorbirea în alte limbi, pe lângă cea maternă, deși n-au învățat niciodată o altă limbă: „Ei au vorbit după cum le da Duhul lucruri substanțiale și cu greutate. Ei nu s-au bâlbâit, nu au rostit propoziții fragmentare ci o limbă elegantă, ca și cum ar fi fost limba maternă. Aceasta a fost o mare minune. Ei… care n-au învățat niciodată o limbă străină, n-au fost învățați, nici n-au călătorit în țări străine”. Comentând revărsarea Duhului în casa lui Corneliu, el recunoaște că aceasta a fost caracterizată prin dovada vorbirii în alte limbi. Referindu-se la cele întâmplate la Efes, Matthew Henry dă explicații similare.

Jakob Baumgarten (1706-1757), un teolog și învățat german, descrie astfel o persoană care este plină de Duhul Sfânt: „Creștinii, în urma primirii darului Duhului Sfânt, vorbesc în alte limbi… ceea ce nu poate să însemne altceva decât că ucenicii au fost esențial schimbați prin lucrarea Duhului Sfânt, devenind organe (mădulare) ale Duhului Sfânt, în timp ce înainte erau ale cărnii…”

Binecunoscutul evanghelist Charles G. Finney (1792-1875) mărturisea: „Eu am primit un minunat botez cu Duhul Sfânt. Fără să mai fi așteptat la aceasta, fără a mă fi gândit măcar, Duhul Sfânt S-a coborât peste mine într-o manieră ce părea că-mi străpunge și trupul și sufletul…” Apoi a urmat descrierea a ceea ce a simțit.

Experiențe și declarații similare întâlnim și la alți evangheliști renumiți cum ar fi: D. L. Moody (183?-1899) și R. Torrey (1856-1928).

Material scris de Prof. Dr. Trandafir Sandru în cartea „Trezirea spirituală penticostală din România”

VIDEO: Începuturile bisericii penticostale în România – interviu cu Pavel Riviș Tipei


Președintele Cultului Penticostal din România, Pavel Riviș Tipei, invitat în cadrul emisiunii „Calea, Adevărul și Viața” de la postul de televiziune Alfa Omega TV vorbește despre „Începuturile bisericii penticostale în România”.

Începuturile penticostalismului din SUA


Începuturile lucrării penticostale din America sunt legate de numele unui bărbat deosebit de consacrat în slujirea lui Dumnezeu – Charles F. Parham (1873-1929). El s-a născut în Muacatine (Iowa), la vârsta de 9 ani a simțit chemarea de a fi în lucrarea lui Dumnezeu. La vârsta de 13 ani, e convertit în Biserica congregațională, iar la vârsta de 14 ani predică într-0 biserică metodistă.

La vârsta de 16 ani intră la un colegiu din Winfield (Kansas) pentru a deveni predicator. În această perioadă, el are parte de o criză spirituală, luând decizia să părăsească colegiul pentru pregătire ca predicator și de a se înscrie la un colegiu pentru a studia medicina.

În această perioadă de frământare, se îmbolnăvește grav de o febră reumatică. El consideră această boală ca un semn din partea lui Dumnezeu, care este împotriva revoltei sale cu privire la chemarea de a-L sluji. El promite că dacă Dumnezeu îl va vindeca, va reveni la lucrarea de pregătire ca predicator. Sănătatea sa e refăcută, el termină colegiul biblic la 19 ani, devenind predicator la biserica metodistă din Kansas. Parham are însă dificultăți, neputându-se adapta disciplinei exlesiastice a Bisericii metodiste.

În 1894, el părăsește Biserica metodistă și se alătură unor grupări care nu aparțin de vreo denominațiune și care proclamă doctrina cu privire la sfințire.

Parham predică doctrina despre sfințire ca o experiență aparte și credința în vindecarea divină.

În 1898, se mută la Topeka (Kansas) și deschide acolo „Casa credinței”, care devine un fel de institut ce urmărește vindecarea bolilor prin rugăciune și credință.

În 1896, Parham se căsătorește cu Sarah E Tiestlehwhite.

Parham fondează revista „The Apostolic Faith”. De la această revistă, unii credincioși penticostali au preluat numele de credința apostolică.

La începutul anului 1900, Parham părăsește Topeka, lăsând lucrarea în mâna unor prieteni pentru a pleca să studieze mai intens trezirea spirituală.

Întors acasă, în octombrie 1900, deschide școala biblică pentru pregătirea unor lucrători ai Evangheliei, „Bethel Bible College”, instalată într-o clădire neterminată. Programul acestei școli biblice se baza pe o intensă studiere a Bibliei.

Parham predă unele lecții, dar cei 40 de studenți care s-au înscris petreceau majoritatea timpului cercetând Biblia și aprofundând diferite teme biblice. Programul școlii urmărea trei lucruri: lecțiile predate de Parham, aprofundarea Bibliei în jurul unor subiecte, rugăciunea care avea prioritate.

Clădirea avea un turn consacrat rugăciunii, fiind „turnul rugăciunii”, unde se făcea rugăciune necontenit, zi și noapte, în mod voluntar, din partea studenților. Unii voluntari se rugau câte 3 ore. Odată s-a întâmplat ca unul din ei să petreacă toată noaptea în rugăciune.

O altă parte din activitatea acestor studenți era misiunea, prin vizitarea caselor din orașul Topeka.

Înainte ca Parham să plece pentru câteva zile ca să țină câteva predici în orașul Kansas City, în decembrie 1900, el a lăsat studenților săi, ca subiect de studiu pentru ei problema botezului cu Duhul Sfânt. Ei studiaseră anterior o serie de alte subiecte cum ar fi: pocăința, convertirea, sfințirea, vindecările divine, a doua venire a Domnului Isus Hristos.

În acest scop le-a dat sugestia să exploreze cartea Faptele Apostolilor.

În urma călătoriilor pe care el le făcuse la începutul anului, el a dobândit deja convingerea că trebuie să existe o experiență supranaturală care să urmeze după nașterea din nou și după sfințire.

Parham, întors la școală, în dimineața zilei de 31 decembrie 1900 a găsit o atmosferă entuziastă datorită concluziei la ca ajunseseră studenții în urma studiilor întreprinse.

Astfel că, atunci, când clopoțelul a sunat la ora 10, chemând studenții la capelă, Parham, cu surprindere a trebuit să afle că toți studenții ajunseseră la același punct de vedere, după care semnul botezului cu Duhul Sfânt trebuia să fie vorbirea în alte limbi. Această concluzie a constituit sâmburele din care s-a născut mișcarea penticostală din America secolului al XX-lea, care mai apoi a luat amploare mondială.

Deși toți studenții aveau aceeași părere, nici unul nu a avut parte de această experiență. Peste câteva ore, aceea care avea să experimenteze pentru prima dată concluzia tuturor a fost tânăra Agnes Ozman.

Agnes Ozman, înainte de a veni la această școală, studiase și la alte școli biblice, printre care și la cea a doctorului Simpson de la New York. În octombrie 1900 a venit la Topeka, la „Bethel College”. Din mărturiile ei știm că ziua studia Biblia, iar seara făcea misiune în oraș. La fel, petrecea multă vreme în rugăciune, în fiecare zi.

În noaptea de 31 decembrie 1900, care marca trecerea la sec. al XX-lea, în cadrul rugăciunilor de Revelion, au avut loc rugăciuni fierbinți pentru experimentarea botezului cu Duhul Sfânt. Tânăra Ozman, aducându-și aminte că îm Samaria, Damasc și Efes, botezul cu Duhul Sfânt s-a primit prin punerea mâinilor, s-a adresat președintelui școlii, cerându-i să-și pună mâinile peste ea și să se roage pentru ea. Parham însă s-a dat înapoi refuzând pentru că nu mai făcuse lucrul acesta niciodată. La insistențele tinerei, el și-a pus mâinile peste ea și s-a rugat fără să știe ce va urma… În acel moment, studenta a început să vorbească în limba chineză. Primirea acestei vorbiri a fost atât de puternică, încât trei zile a fost incapabilă să mai vorbească în limba engleză. Chiar și atunci când a încercat să scrie în limba engleză nu a reușit, ci a scris tot în limba chineză. Acest fenomen al scrierii în altă limbă a fost aproape unic în experiența penticostală.

Conform mărturiei acestei tinere, reținem: „Eu am început să vorbesc în alte limbi, mărind pe Dumnezeu. Am vorbit în mai multe limbi. Fiecare dialect vorbit a fost deosebit de altul. În timpul acestei manifestări însoțite de o mare bucurie am simțit din adâncul inimii adâncimea prezenței Domnului, așa cum nu am mai simțit-o niciodată înainte. Vorbirea ar fi fist ca și când adevărate râuri de apă ar fi izbucnit din adâncul ființei mele”.

Parham, vorbind despre această experiență care a avut loc, a declarat: „La început am refuzat să-mi pun mâinile peste ea, pentru că așa ceva nu mai făcusem. După multă insistență, cu multă smerenie am pus mâinile peste ea, în Numele lui Isus. Mi-am pus mâinile și am început să mă rog. Abia am rostit câteva propoziții, când ceva glorios s-a coborât peste ea. Eu am observat aceasta după schimbarea feței și ea a început să vorbească în limba chineză, nemaifiind capabilă să vorbească limba engleză trei zile. Când a încercat să scrie în limba engleză, ca să vorbească despre experiența ei, ea a scris tot în limba chineză. Copii ale acestei scrieri s-au publicat în ziarele timpului. Văzând această minunată manifestare a întoarcerii la puterea Rusaliilor, am continuat rugăciunile două nopți și trei zile”.

Tânăra Ozma sfătuia pe toți să nu caute vorbirea în alte limbi, ci să caute botezul cu Duhul Sfânt.

În ziua de 3 ianuarie 1901, alții dintre cei adunați au primit botezul cu Duhul Sfânt, însoțit de vorbirea în alte limbi. La scurtă vreme, și Parham însuși a primit acest botez divin.

Evenimentul petrecut a ajuns să fie cunoscut de public și, ziarul din Topeka din 6 ianuarie 1901 publica printre altele că lucruri deosebite se petrec cu un grup de 35 de persoane care formează o grupare religioasă. Ei petrec toată ziua în rugăciune. De aceea ce se întâmplă cu ei este un lucru real. Ei primesc o vorbire în alte limbi, venită din cer.

Vestea s-a răspândit în împrejurimi și ziarele au publicat această știre senzațională. 

Parham a avut marea satisfacție să constate că n-a suferit în zadar șicane și persecuții, pentru că în ultimii ani predicase sfințenia, vindecările divine și apropiata revenire a Domnului Isus Hristos. Parham, împreună cu alți 12 predicatori care erau în școală, erau la rugăciune. Și deodată el i-a auzit pe aceștia cântând cântarea „Isuse, Tu ești iubitul sufletului meu”, în vreo șase limbi diferite, care părea că nu mai este o cântare de pe pământ, ci o cântare îngerească.

Parham a mărturisit apoi: „După ce am mulțumit lui Dumnezeu o vreme, I-am cerut și pentru mine această binecuvântată experiență, zicând: Doamne, eu doresc, dacă și Tu vrei, dă-mi și mie această binecuvântare. Și atunci peste mine a venit gloria Domnului și am început să mă închin lui Dumnezeu în limba suedeză, care apoi s-a schimbat în alte și în alte limbi, durând până dimineața.”

Reporterii care au venit să asiste la rugăciunile de la școala biblică de la Topeka împreună cu profesori cunoscători ai mai multor limbi și cu interpreți guvernamentali veniți să cerceteze fenomenul au rămas uimiți de cele ce se petreceau acolo. Un singur interpret a mărturisit că a auzit vorbindu-se 20 de dialecte chinezești, toate rostite cu accent și intonație perfectă.

Vânzătorii de ziare alergau pe străzi cu edițiile tipărite ce cuprindeau pe prima pagină relatări ale acestui eveniment. Ei strigau: „Pentecost, pentecost, pentecost! Citiți totul despre PENTECOST!”.

Clădirea din Topeka, în care a funcționat școala biblică condusă de Parham, la începutul verii anului 1901, a fost vândută de proprietarii ei pentru a fi folosită ca local de distracție. În zadar s-a rugat Parham de proprietari să nu folosească această construcție pentru lucruri nesfinte, având în vedere experiențele spirituale minunate ce au avut loc acolo. Lucrurile însă s-au întâmplat exact cum i-au fost descoperite lui în vis. Clădirea a fost mistuită de un incendiu puternic.

PENTICOSTALII SUNT CREȘTINI


Penticostalii nu sunt o sectă și nici o grupare religioasă care promovează lucruri ciudate, ci o confesiune religioasă recunoscută legal în România. Trebuie să știe tot românul că penticostalismul este un CULT RELIGIOS DIN CADRUL CREȘTINISMULUI, precum este și ortodoxismul. 

Atât prin comentariile unor cititori din presa online, cât și din părerile exprimate de unii jurnaliști și invitați ai emisiunilor de dezbatere a problemelor din societate reiese că penticostalii ar forma o grupare religioasă ciudată, numită sectanți. Cei care prezintă astfel situația dau dovadă de o profundă incultură religioasă!

Având în vedere toate acestea, haideți să dărâmăm miturile ce s-au format la adresa penticostalilor și să afirmăm clar și răspicat, prin orice mijloc ce vă stă la dispoziție că PENTICOSTALII SUNT CREȘTINI, mai exact:

1. Penticostalii fac parte din religia numită creștinism, și nu este o altă religie, ci doar o altă confesiune, sau un alt cult, decât cel ortodox.

2. Penticostalii sunt recunoscuți legal în România, și dacă chiar vrei să ți se confirme intră pe pagina web a Președintelui României la secțiunea religie, fiind menționați și penticostalii.

3. Și la penticostali pot fi tragedii de orice fel, de aceea să nu se afirme că penticostalii au o credință ciudată pentru că o persoană a comis o tragedie, pentru că majoritatea tragediilor sunt a celor care fac parte din Cultul Ortodox, pentru că sunt majoritari în România.

4. Penticostalii nu sunt perfecți, au ca țintă sfințirea dar bineînțeles că și ei greșesc, de aceea să nu subliniem doar greșelile penticostalilor.

5. Și printre penticostali sunt oameni necredincioși care doar și-au luat eticheta de „penticostali”, precum și nu toți cei ce se numesc „ortodocși” nu sunt prin trăirea lor „credincioși drepți”.

Trezirea spirituală zdrobește inimi


Având în vedere viziunea acestui blog de un real folos ar fi o privire de ansamblu asupra cărții „Trezirile spirituale” scrisă de Petru Popovici, în primul capitol al acestei cărți autorul răspunde la întrebarea: „Ce este o trezire spirituală?”.

În primul paragraf al capitolului „Ce este o trezire spirituală?” sunt puse câteva întrebări care ne aduc cu picioarele pe pământ, astfel încât să înfruntăm realitatea spirituală: „Ce se înțelege prin trezire spirituală? Este ea necesară astăzi? Este ea posibilă? Cum s-ar putea petrece o trezire spirituală într-o biserică unde însuși păstorul doarme? Ce pot face membrii? Unele biserici sunt decăzute, a pătruns păcatul, frații sunt certați, tineretul e lumesc, întreaga rugăciune e doar formă. Într-o asemenea situație mai este posibilă o trezire spirituală? Ce ne învață Biblia în privința aceasta? Dar istoria? Au existat treziri spirituale în vremuri de mare întuneric spiritual?”

Mai întâi autorul semnalează că nu orice schimbare de la o stare de moleșeală la o stare de entuziasm, de la inactivitate la activitate se poate eticheta ca trezire spirituală. Așadar nu orice entuziasm sau activitate este cu adevărat o trezire spirituală, dacă acel entuziasm sau acea activitate se rezumă doar la un efort omenesc, fără a avea implicații Duhul Sfânt.

Potrivit Evangheliei lui Ioan 16:8 autorul aduce în atenție o definiție a trezirii spirituale, notând: „Trezirea spirituală este lucrarea de convingere săvârșită de Duhul Sfânt despre păcat, neprihănire și judecată”. În momentul trezirii spirituale oricare om, oricât de bun s-ar considera, sub cercetarea Duhului Sfânt inima îi va fi zdrobită, recunoscându-și păcatele și va veni la Dumnezeu pentru a-și cere iertare. Mărturie a acestor rezultate ne stă trezirea de la Rusalii, pentru că atunci când apostolul Petru își încheie rostirea mesajului din partea lui Dumnezeu, mulțimea de oameni care simte vinovăția față de Hristos, strigă: „Fraților, ce să facem?” Rezultatul acele treziri a fost că aproape trei mii de suflete s-au convertit.

Iar dacă apelăm la istorie vom vedea anumite perioade în care a existat treziri spirituale:

În anul 1835, Titus Coan a debarcat în Haway. Acolo a început să învețe limba localnicilor și să le predice Evanghelia. Duhul Domnului a început să lucreze. Mulțimi mari de oameni au început să vină la ascultarea Evangheliei. Uneori dimineața până la dejun predica de trei ori. După doi ani, în 1837, a izbucnit focul trezirilor. Mulțimi între două și șase mii se adunau să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Conștiința păcătoșeniei a început să se manifeste. Zeci, sute de suflete izbucneau în plâns, se aruncau în genunchi și cereau mila lui Dumnezeu. Unii treceau printr-un fel de agonie spirituală, strigătele lor erau așa de puternice încât predicatorul nu mai putea fi auzit și trebuia să se oprească din predică. Convingerea propriei vini era așa de puternică, încât nu se mai gândeau că tulbură un serviciu divin, că întrerup vorbitorul, că strică solemnitatea, nu se rușinau să strige către Dumnezeu după îndurare. Un singur lucru îi interesa: MÂNTUIREA SUFLETULUI LOR. Odată Coan predica pe un câmp în fața a vreo două mii de ascultători. Deodată unul a strigat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” I s-a spus să repete ruga vameșului: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!” și, timp de o jumătate de oră, Coan nu a mai putut să predice, ci a trebuit să stea să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Bețivanii scăpau de patima lor, certurile, neînțelegerile dispăreau, oamenii își cereau iertare, soții pe cale de divorț se împăcau și convețuiau mai departe, stricații deveneau sfinți.

Aceleași lucruri s-au petrecut la trezirile spirituale lucrate de Duhul Sfânt prin Charles Finney. De multe ori Domnul mergea înaintea lui în mijlocul mulțimilor, iar când el sosea găsea mulțimile în genunchi, unii cu fața la pământ, cu inima zdrobită, strigând după mila lui Dumnezeu. Conștiința păcatului la unii provoca stări de groază. Valul trezirii a cuprins pe predicatori, pe diaconi, pe membrii bisericilor, pe păcătoși și chiar pe batjocoritorii și dușmanii Evangheliei. Toți cădeau în genunchi ca secerați. Uneori aceștia din urmă strigau mai tare după milă și mărturiseau că veniseră doar să-și bată joc, dar bătându-și joc de lucrarea sfântă și-au văzut mai bine de ticăloșenia lor.

În timpul unui an, 5.244 de persoane au devenit membri ai bisericii. Într-o singură duminică a botezat 1.705, iar la Cina Domnului au fost 2.400 de persoane. Cât timp a rămas acolo, până în anul 1860, Titus Coan a botezat 11.960 de suflete.

  Va urma…

Vladimir Pustan: Trebuie să ne trezim din somn!


Pastorul penticostal Vladimir Pustan într-un mesaj biblic accentuează nevoia de-a ne trezi din somn, insistând asupra unui adevăr: „TREBUIE SĂ NE TREZIM DIN SOMN!”

Iată o perspectivă practică asupra trezirii spirituale:

Să ne trezim pentru că Isus Hristos revine!

Trebuie să ne trezim din somn pentru că satana nu doarme!

 

Florin Ianovici: Nu este potrivită modalitatea de a vesti pe Isus, atunci când nu se lucrează cu biserica


Într-o postare anterioară am adus în atenție câteva înregistrări video care erau intitulate într-un mod în care atrăgea atenția: Trezire spirituală în Capitala României București. Duhul Sfânt lucrează prin noi”. Am așteptat reacții din partea cititorilor, unii s-au exprimat pentru un astfel de mod de evanghelizare, alții contra… În cele din urmă am primit informații de la pastorul bisericii „Betel” din București, Florin Ianovici, care confirmă anumite presupuneri cu privire la acele materiale video.

Iată comentariul de la postarea Trezire spirituală în Capitala României? făcut de pastorul Florin Ianovici:

„Alexandru și Iuliana sunt membrii în biserica Betel din București. Lucrarea aceasta de mărturisire a Evangheliei a fost inițiată de biserică împreună cu tinerii săi. A fost gândită pentru spații publice ca stațiile de metrou și parcuri. Acest proiect continuă și azi dar de o manieră diferită.
Tinerii cântă și dacă cineva e interesat atunci vorbim de la persoană la persoană.
Ceea ce face în acest moment familia de mai sus este discutabil în sensul că ei nu mai lucrează cu biserica. Nu cred că este potrivită modalitatea aceasta de a vesti pe Isus deoarece atrage multe blamări din partea trecătorilor. Râvna lor e de apreciat dar întrucât nu a ajuns în biserică nici o persoană din cele evanghelizate, atunci care este rodul și folosul acestor eforturi destul de mari?
În speranța că aceste precizari vor ajuta la o mai bună înțelegere a materialului video,
cu considerație,
Pastorul bisericii Betel, Florin Ianovici”

Sărăcia Bisericii…


Sărăcia Bisericii se vede astăzi tot mai mult datorită lipsei de rugăciune. Nimeni nu poate să se ridice mai presus decât viața sa de rugăciune! În cel de-al doilea capitol din cartea „De ce întârzie trezirea?” scrisă de Leonard Ravenhill se subliniază importanța rugăciunii pentru trezirea spirituală.

„Predicatorul care nu se roagă se joacă; poporul care nu se roagă se rătăcește. Amvonul poate deveni o vitrină a talentelor, dar în cămăruța de rugăciune nu sunt aplauze” notează Leonard Ravenhill în cartea „De ce întârzie trezirea?”

Autorul descrie foarte concret starea actuală a Bisericii: „o mulțime de păstori, puțini lucrători; multe temeri, puține lacrimi; modă și paradă prea mare, dar prea puțină râvnă în lucrare; mulți sfătuitori, puțini ostenitori. […] Predicile de azi, cu interpretările lor palide a adevărurilor divine, forțează oamenii să considere multă activitate drept pioșenie, multă comoție drept creație și multă gălăgie drept trezire. […] suntem săraci și am bancrutat, am dat faliment în viața spirituală, dar nu ni se moaie inima și nu ni se îndoaie genunchii.”

Astfel, putem distinge două cerințe pentru o viață biruitoare:

1. Viziunea

2. Pasiunea

Aceastea două pot fi descoperite și menținute doar prin RUGĂCIUNE!

Este important să conștintizăm puterea rugăciunii. Diavolului poate să nu-i fie teamă de multe predici, dar să-i fie teamă pentru câteva clipe de rugăciune, mobilizându-și toate armatele lui pentru a lupta împotriva poporului lui Dumnezeu, când acesta se roagă!

În acest context, autorul subliniază simplitatea rugăciunii, pentru a o defini: „Rugăciunea este extraordinar de simplă, dar este în mod simplu extraordinară. Rugăciunea este cea mai simplă formă de vorbire pe care o poate încerca noul-născut și totuși atât de sublimă încât întrece în frumusețe orice artă și depășește vocabularul uman.”

Totodată, ar fi benefice câteva analogii sugestive realizate de autor:

„O Niagară de cuvinte înflăcărate nu înseamnă că Dumnezeu este impresionat și mișcat. Una din rugăciunile cele mai adânci de pe paginile Bibliei n-a avut cuvinte: „numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul.” Nici o oratorie! Doar suspine negrăite!”

Realitatea subliniată în carte este: „rugăciunea care sperie iadul și cutremură pământul, niciodată n-a fost lăsată ca AZI în seama unui grup așa mic de oameni.”

3 contradicții esențiale în Comunicatul Cultului Penticostal


La o simplă citire a Comunicatului Nr. 296 din 30.06.2011 dat de Conducerea Cultului Creștin Penticostal totul este principial și spiritual, dar analizând mai în profunzime vom descoperi fățărnicie tipică fariseilor din vremea Domnului Isus Hristos!

Iată câteva contradicții:

1. O constatare corectă și o sancționare discriminatorie

În primul paragraf al comunicatului se precizează clar: „Se constată în această vreme tendinţa tot mai evidentă din mediul creştin evanghelic de a elimina distincţia dintre credincioşii adevăraţi, născuţi din nou, călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu şi oamenii fireşti dominaţi de spiritul acestui veac despărţiţi de Dumnezeu şi împotrivitori principiilor eterne ale Sfintelor Scripturi. Acestă realitate se constată şi în cadrul unor biserici locale, care au cedat în mod regretabil şi vinovat în faţa presiunilor din afara lor, presiuni venind din mediile liberale sau din partea unor organizaţii para bisericeşti, pretinse a fi spirituale.”

Având în vedere această constatare, făcută însăși de Conducerea Cultului Penticostal, atunci de ce față de Fundația „Peniel” s-a luat atitudine și față de aceste biserici locale nu s-a luat nici un fel de atitudine? Poate că doar între Peniel și Cult este un acord scris…  

2. O enumerare corectă și o lipsă de aplicare totală

În cel de-al doilea paragraf al comunicatului se exprimă :„Observând această realitate, Cultul Creştin Penticostal din România s-a exprimat în repetate rânduri faţă de aceste tendinţe. Asumându-şi riscul de a fi etichetat drept tradiţionalist, îngust sau chiar retrograd, el a afirmat consecvent principiile curate şi statornice ale Sfintelor Scripturi în ce priveşte valorile eterne ale Împărăţiei lui Dumnezeu: solemnitatea, evlavia, smerenia, simplitatea, separarea de spiritul lumii, etc. ”

Da, s-a exprimat în repetate rânduri… dar doar s-a exprimat! Cine reprezintă Cultul oamenii săraci care vin cu același costum duminică de duminică la adunare, sau persoanele din conducerea cultului? Ar fi fost necesar să se definească valorile eterne în acest context, cum le înțeleg: solemnitate = să doarmă tinerii în timpul programului tradițional? evlavie = să se țină cu mâinile de amvon până mor? smerenie = să aibă cea mai tare mașină din parcare și cea mai impunătoare casă din localitate? separarea de spiritul lumii = să se ascundă în adunările lor că și așa n-au putere în răspândirea Evangheliei? Nicidecum aceste valori eterne nu pot fi aplicate, cel puțin în ceea ce privește conducerea cultului…

Trecând peste următoarele paragrafe în care sunt exprimate doar frustrările… și care dacă le-am lua într-o analiză asemănătoare ar deveni postarea prea lungă, să mergem mai spre sfârșit:

3. O cerere corectă și o lipsă de reacție veșnică

„În acelaşi timp [Conducerea Cultului Penticostal] cere slujitorilor, conducerii bisericilor penticostale să se implice concret în iniţierea şi desfăşurarea unor activităţi cu tinerii, potrivite cu aspiraţiile lor,dar care, atât în esenţă cât şi în formă, să se regăsească în spiritualitatea, decenţa şi bunul simţ cerute de Biblie.”  Dacă slujitorii penticostali erau dispuși să organizeze activități cu tinerii de ce n-au făcut-o până acum? Oricum nu va exista o reacție în acest sens din partea conducerii bisericilor locale, precum n-a fost nici până acum!  Dacă erau așa de spirituali și treji de ce n-au înțeles această nevoie până acum? Tare s-ar dori să se știe ce implicații directe au slujitorii din Conducerea Cultului Penticostal în activitățile tinerilor din bisericile lor locale…

Așadar, realitatea este că generația tânără este pe nicăieri și foarte sensibilă la compromisuri într-o societate în care valorile s-au răsturant! Dar oare așa se dă o direcție tinerilor, dându-le cu comunicate în cap până îi amețești?

Așteptăm să vedem modele concrete și reale în Conducerea Cultului Penticostal în ceea ce privește solemnitatea, evlavia, smerenia, simplitatea, separarea de spiritul lumii! (nu se vor prezenta ca modele, ca nu cumva să se mândrească…)

Dar până atunci, Cuvintele Domnului Isus Hristos sunt atât de reale și astăzi:

„Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsați.”  Matei 23: 13

Și o parafrazare a versetului 23 din același capitol: „Vai de voi, conducători de cult și slujitori în bisericile locale! Pentru că voi dați comunicate și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia…”

Poate începe trezirea spirituală de la penticostali?


O întrebare care ar trebui să ne pună pe gânduri serios este: „Poate începe trezirea spirituală de la penticostali?”

Mulți creștini penticostali, chiar unii dintre păstorii penticostali cred că trezirea spirituală nu va proni din interiorul mișcării penticostale! Pastorul penticostal Vladimir Pustan susține că trezirea spirituală va începe din interiorul ortodocșilor români.

Vă provocăm la o dezbatere, prin comentarii la această postare, pe tema trezirii spirituale între penticostalii români.

  • Consideri că trezirea spirituală va începe de la penticostali? Ce te face să crezi aceasta?

  • Cum vezi că s-ar putea realiza trezirea spirituală în perioada contemporană?

  • Cum crezi că va arăta o trezire penticostală AZI?